Planul UE pentru 100 de orașe: cea mai mare transformare până în 2030

de: Paula Artin
08 09. 2020

UE are un obiectiv de a aduce o sută de orașe la nivelul de neutralitate din punct de vedere al emisiilor de CO2 până în 2030, ca parte a programului său Orizont Europa, care va fi lansat anul viitor.

Ediția specială Futuris pe Euronews, prezintă demersurile care se fac pentru a atinge ținta nou setată.

Construirea unui viitor mai verde

Dezvoltarea durabilă a zonelor urbane este o provocare de importanță cheie pentru a menține emisiile de carbon scăzute. Acest lucru necesită tehnologii și servicii noi, eficiente și ușor de utilizat, în special în domeniile energiei, transporturilor și IT&C. Iar aceste soluții au nevoie de abordări integrate, atât în ceea ce privește cercetarea și dezvoltarea de soluții tehnologice avansate, cât și implementarea.

Valladolid este unul dintre orașele care a fost ales să experimenteze cu inovații și să deschidă calea către alte orașe pentru a reproduce metodele care funcționează.

Noile idei sunt puse în aplicare în cadrul proiectului UE Remourban, care reunește diverse inițiative.

“Am implementat acțiuni în multe domenii, cum ar fi îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor, crearea unei mobilități durabile și implementarea tehnologiilor informaționale și de comunicații.

În ceea ce privește mobilitatea, avem o infrastructură de încărcare care are șaizeci și trei de puncte de încărcare în oraș”, a declarat Miguel Angel Garcia-Fuentes, coordonator de proiect pentru Remourban.

„Am adăugat, de asemenea, patruzeci și cinci de vehicule electrice la diferite flote de livrare de ultimul kilometru din oraș, plus două autobuze electrice și alte trei vehicule suplimentare pe care consiliul municipal le-a încorporat”, a adăugat el.

Realizarea orașelor neutre

Hanna Gronkiewicz-Waltz, președinte al misiunii orașelor neutre din punct de vedere climatic și inteligent, a explicat de ce este atât de important proiectul de a face orașele inteligente și neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon.

“Orașele acoperă aproximativ 3% din suprafața Pământului și produc aproximativ 72% din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Deci, orașele sunt exact locul în care putem avea un impact și influența schimbarea climatului pentru a-l face neutru. Deoarece mobilitatea, locuințele, deșeurile, toate acestea sunt probleme care pot fi abordate prin reducerea emisiilor de gaze”.

“Scopul nostru este în principal să sprijinim, să promovăm și să prezentăm o sută de orașe din Europa și să-i ajutăm în procesul de transformare către neutralitate climatică”, a adăugat ea.

Crearea orașelor inteligente

Transformarea unui oraș într-un “model inteligent” ia în considerare mai mulți factori, dar energia este cheia, așa cum a explicat Rubén Garcia, coordonatorul proiectului MySmartLife.

„Obiectivul acestor proiecte este de a lucra la durabilitatea și reziliența orașelor. Orașele noastre sunt în mod evident un consumator foarte mare de energie. Majoritatea dintre noi trăim în orașe și aici avem probleme atunci când vine vorba de furnizarea de energie curată. Ceea ce promovează acest tip de proiect este dezvoltarea de programe inovatoare de pionierat către această tranziție energetică”.

Municipalitatea Palencia a înlocuit acum 57% din rețeaua sa totală de iluminare stradală cu tehnologie LED. Construirea și partajarea acestui tip de proiecte durabile interconectate deschid calea pentru viitoarele strategii urbane.

Mario Simon Martin, primarul orașului Palencia, susține proiectul.

“Avem acum obligația de a începe să vedem orașul așa cum ne dorim să fie până în 2030. Un oraș în care toate aceste proiecte vor fi finalizate și un oraș care continuă să lucreze pentru a deveni un oraș prietenos, în care calitatea vieții este îmbunătățit”, a declarat acesta.